Ne place să credem că școala ne pregătește pentru viață. Că e suficient să mergem la cursuri, să luăm note bune, să terminăm o facultate — și vom fi oameni educați. Dar realitatea ne arată altceva: învățarea nu se încheie cu o diplomă, iar educația nu încape într-un singur model.
Manifestul pentru educație complementară pornește de la această observație simplă: există mai multe tipuri de educație, fiecare cu rostul și limitele ei. Iar dacă vrem să fim pregătiți pentru o societate vie, aflată în continuă transformare, e nevoie să înțelegem cum funcționează împreună educația formală, non-formală și informală.
Educația formală – necesară, dar nu completă
Este educația instituționalizată: școala, liceul, universitatea. Structurată, standardizată, orientată spre examene și diplome. Are avantajele ei clare – oferă un cadru de referință comun, transmite cunoștințe fundamentale, legitimează trasee profesionale. Dar vine și cu riscuri: presiunea conformării, lipsa de flexibilitate, distanța față de realitatea concretă a vieții.
Eforturile recente de reformare arată că această formă are nevoie de o actualizare serioasă. Recent, Comisia Europeană a propus României și Bulgariei o reformă profundă a programei școlare, subliniind că trebuie simplificată și conectată la viața reală – cu mai puțină teorie și mai multă aplicabilitate practică.
Educația non-formală – acolo unde apare libertatea de a învăța
Educația non-formală este învățarea organizată în afara sistemului clasic: ateliere, cursuri, tabere educaționale, activități extracurriculare. Aici apar creativitatea, colaborarea, auto-descoperirea. Este mai apropiată de viața reală și oferă libertatea de a alege ce înveți, cum înveți și cu cine.
Programele care susțin educația non-formală sunt vitale. Un exemplu recent este inițiativa The Power of Non-Formal Education, un curs de formare organizat în mai 2025 la Roma, Italia. Acest program își propune să îmbunătățească impactul educației non-formale, oferind tinerilor oportunități de a deveni actori reali ai societății, de la nivel local la cel european.
De asemenea, Consiliul Europei susține activ educația non-formală prin diverse inițiative, recunoscând importanța acesteia în dezvoltarea tinerilor și în promovarea învățării pe tot parcursul vieții.
Aceste exemple demonstrează că învățarea poate fi susținută și din afara sistemului formal, dacă există voință și resurse.
Educația informală – ceea ce învățăm fără să știm că învățăm
Apare în familie, în prietenii, în comunitate. Este învățarea naturală, prin viață: când înveți să gătești cu bunica, când înveți să negociezi într-un joc cu colegii, când înveți empatie dintr-o greșeală. Nu are orar, nu are profesori desemnați, nu se termină niciodată. Este, poate, forma de învățare cea mai autentică și cea mai puțin valorizată în sistemul nostru.
De ce avem nevoie de toate?
Pentru că niciuna nu este suficientă singură. Pentru că viața reală e mai vastă decât oricare programă. Pentru că fiecare dintre noi are un ritm, un stil și un traseu propriu de dezvoltare. Și pentru că învățarea nu este un episod în viață, ci o parte esențială a vieții.
Leave a Reply